duminică, octombrie 19, 2014

Am început să uit...

Duminică, 19 Octombrie 2014

Am început să uit
unele întâmplări de pe pământ;
tot mai des și mai limpezi
îmi sunt
cele petrecute în cer!
De pildă
am uitat când am fost umilit
și lovit,
când am fost flămând
și aruncau cu pietre
în mine.
Pietrele acelea m-au întărit!
Am început să uit
și
nu-mi pare rău.
Fie-mi uitarea binecuvântată!
Tot mai des
îmi aduc aminte
de Dumnezeu,
precum fiul risipitor
de tată!
Miroase a pâine coaptă
în sufletul meu!

Niciun comentariu: