vineri, martie 02, 2018

Martie...



Vineri, 2 Martie 2018

Martie, Martie, nume de femeie,
Martie-numele vieții fecund,
Început de cântec și de odisee,
Lumina în care de-ntuneric m-ascund.

Se-aude primăvara prin mugurii tăi
Cum își poartă iubirea și seva
Și Clipa aceasta e numai văpăi,
Clipa dintre veșnicie și Eva...

Cuvântul se umple de duhul cel sfânt,
Plină de el mi-e Poezia întreagă,
De când mă știu trecător pe pământ
Trezirea din somn mi-a fost dragă...

Cine de tine nu e flămând
Inima lui se zbate-n zadar,
Martie, Martie, nume plăpând,
Începutul nostru de calendar...

Nicolae Nicoară-Horia




Niciun comentariu: