Baia
de Arieș
Un
tulnic mă tot mustră din lumină,
Cântecul
orb prin sufletul meu scurmă,
Câte-amintiri
mi le-au zidit în mină
Aceste
vremuri, oare de pe urmă?
N-am
să-nțeleg nici dincolo de moarte
Cu
toată știința lumii la un loc,
De
unde aceste uneltiri deșarte
Și
până când bătaia lor de joc?
Acolo,
împreună cu minerii,
Cum
ne rugam pe-ascuns lui Dumnezeu!
Baie
de-Arieș, zălog tăcerii
N-o
să rămână-n veci cuvântul meu!
........................................................
Atât
să nu uitați și nu greșesc,
De
sufletul, ca lacrima curată,
De
aurul și-argintul românesc,
Rugina
nu se-atinge niciodată!
Duminică,
16 Februarie 2020
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu