E Sâmbătă în suflet și-n cuvânt,
Se umple de Duh sfânt vederea mea,
Ce liniște-i acolo în Mormânt,
O liniște ca la-nceput de stea!
Nici mâna nu mai poate să mai scrie
Și ea ca o minune se-nfioară,
Cel Răstignit și îngropat Învie!
Lumina lumii cum putea să moară?
Vă dau și vouă bucurie sfântă,
Dintre toate, cea mai cu folos,
Pe care îngerii din cer o cântă:
Adevărat a Înviat Iisus Hristos!
Sâmbătă, 15 Aprilie 2023
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu