Nu poți amintirile să le alungi,
Ce-ar fi, oare, Omul fără ele?
Sunt patruzeci și cinci de ani de-atunci,
În Sohodol, pe Dealurile mele,
Cu vornicul în pragul sfânt de casă,
Mirosea sub cer a flori de mai,
Iar tu, din umbra lor cea mai frumoasă,
Mireasa mea din Vis, așa erai
Și zările de cântec erau pline,
Se auzeau cum cântă ceterașii,
Pe drum spre Vale, mire lângă tine,
Cum îți număram din suflet pașii!
Mi se umple versul meu de har!
Acolo, în Biserica străbună,
Pătrunși de-un sfânt fior lângă altar,
Același duh și astăzi ne cunună...
Duminică, 7 Mai
2023
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu