E miezul verii, dulce-amărui,
Supușii ei, noi n-avem nicio
vină
Cum trece vremea? Nu suntem
statui,
Deschide brațele înspre
lumină,
Acolo sunt! Cuprinde-mă cu
ele,
Să nu mai plece gândul
nicăieri,
Deasupra noastră cerul plin de
stele
Să nu ne țină-aici prizonieri!
Iubește-mă, ca flacăra
chibritul,
Ca soarele-ntunericul în zori,
În noi e Clipa, dar și
Infinitul,
N-a spus-o Dumnezeu de-atâtea
ori?
Suntem grăbiți și n-ascultăm
defel,
Odată vremea va fi prea
târzie,
E miezul verii, să mușcăm din
el,
Cu-aceeași foame din
copilărie...
Eu nu te mint...
Eu nu te mint, eu nu te mint,
Nu pot să scriu decât ce simt,
Îmi curge limpede-n cuvinte
Fiorul inimii fierbinte!
Eu nu te mint, eu nu te mint,
Vindecător ca un argint
E versul care-l scriu acum
Și îl trimit ortac de drum,
Oriunde mergi în zări străine
Să fie pururea cu tine,
Prin întuneric, prin lumină,
Să nu te știi nicicând străină
Și dorul meu în veci hoinar
Să-ți umple sufletul de har
Cum prin grădina mea erai
Și gura cu miros de rai...
Eu nu te mint, să nu mă minți,
Iar dacă nu suntem cuminți,
Pentru greșeala dintre noi
Ne ierte cerul pe-amândoi...
Nicolae Nicoară-Horia
