Poeme din miezul verii...

 

 

E miezul verii, dulce-amărui,

Supușii ei, noi n-avem nicio vină

Cum trece vremea? Nu suntem statui,

Deschide brațele înspre lumină,

 

Acolo sunt! Cuprinde-mă cu ele,

Să nu mai plece gândul nicăieri,

Deasupra noastră cerul plin de stele

Să nu ne țină-aici prizonieri!

 

Iubește-mă, ca flacăra chibritul,

Ca soarele-ntunericul în zori,

În noi e Clipa, dar și Infinitul,

N-a spus-o Dumnezeu de-atâtea ori?

 

Suntem grăbiți și n-ascultăm defel,

Odată vremea va fi prea târzie,

E miezul verii, să mușcăm din el,

Cu-aceeași foame din copilărie...

 

Eu nu te mint...

 

Eu nu te mint, eu nu te mint,

Nu pot să scriu decât ce simt,

Îmi curge limpede-n cuvinte

Fiorul inimii fierbinte!

 

Eu nu te mint, eu nu te mint,

Vindecător ca un argint

E versul care-l scriu acum

Și îl trimit ortac de drum,

 

Oriunde mergi în zări străine

Să fie pururea cu tine,

Prin întuneric, prin lumină,

Să nu te știi nicicând străină

 

Și dorul meu în veci hoinar

Să-ți umple sufletul de har

Cum prin grădina mea erai

Și gura cu miros de rai...

 

Eu nu te mint, să nu mă minți,

Iar dacă nu suntem cuminți,

Pentru greșeala dintre noi

Ne ierte cerul pe-amândoi...

 

Nicolae Nicoară-Horia