Nunta noastră...

 

7 Mai 1978

„Ferice e fereastra în care te-am zidit...”

Nu poate gândul singur să buciume

Dorul ce pe suflet mă apasă:

Ține, Doamne, nunțile pe lume

Dintre un Mire dat și o Mireasă!

Joi, 7 Mai 2026

 

Flori de mai, dumnezeiesc parfum!

Urcând pe dealul greu înspre lumină,

Acolo sunt cu sufletul acum

Și-aștept nuntașii de atunci să vină...

 

Dar între case nu mai sunt cărări,

Prin Satul meu cu liniște pustie

E-atâta iarbă până lângă zări

Și dincolo de ele, cine știe.

 

Ciocanele pe coase nu mai bat,

Numai gândul mi-a rămas străjer,

Iar muzicanții, unii, au plecat

La alte nunți să cânte-acolo-n cer...

........................................................

Nu poți amintirile să le alungi,

Ce-ar fi, oare, Omul fără ele?

Au trecut atâția ani de-atunci!

În Sohodol, pe Dealurile mele,

 

Cu vornicul în pragul sfânt de casă,

Mirosea sub cer a flori de mai,

Iar tu, din umbra lor cea mai frumoasă,

Mireasa mea din Vis, așa erai

 

Și zările de cântec erau pline,

Se auzeau cum cântă ceterașii,

Pe drum spre Vale, mire lângă tine,

Cum îți număram din suflet pașii!

 

Mi se umple versul meu de har!

Acolo, în Biserica străbună,

Pătrunși de-un sfânt fior lângă altar,

Același duh și astăzi ne cunună...

.......................................................................

De când e omul pe pământ, minunea

Fără de care Viața e-n zadar,

Botezul, nunta și îngropăciunea

Toate i-au fost date ca un dar!

 

Din zările albastre și divine,

Cu fața înspre bunul Dumnezeu,

Doar nunta dintre ele știi când vine,

La celelalte martor ești mereu...

 

Aud și azi îndemnul plin de sevă,

De seva vieții de la început,

Pe când Adam avea dureri de...Evă

În Singurătatea lui din lut:

 

„Să nu fie Omul singur!” Pe ogor

Să-și poarte cu aproapele cununa

I-a dat Femeia pentru ajutor,

Aproape lângă el întotdeauna!

 

Femeia mea, din adevăr trimisă,

Mireasă-tu, de când mă așteptai?

Și-așa a fost nuntirea noastră scrisă

Acolo-n Satul cu miros de rai...

                     * * *

Ploua și-atunci pe dealurile mele,

Eu mirele din Munţi și tu mireasă

Acolo în căsuţa de sub stele,

Cea dintre toate, singura-Acasă!

 

Ploua și-atunci şi erau flori de mai,

Câtă risipă albă de petale!

Ce minunat, dumnezeiesc alai

În urma noastră şerpuind a vale...

 

Ploua şi-atunci, îţi mai aduci aminte,

Răspunsul meu flămând de întrebări?

Dar ploaia era caldă și cuminte,

Cu fulgerele încremenite-n zări...

 

Ploua şi tu râdeai- Copilărie!

Acolo, între noi şi Dumnezeu,

Era în tine-atâta Poezie-

Ierusalimul sufletului meu.

 

Nicolae Nicoară-Horia