duminică, mai 11, 2008

DOR DE BLAJ...

DOR DE BLAJ *

"Te salut din inimă, Romă mică!

Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat

s-o pot vedea!"

EMINESCU

Ochii Patriei...

Ferice de cel care are un Dumnezeu în cer

şi pe pământ o Patrie!

Ochii mei nu sunt vrednici

să te privească în ochi-

Patrie a bucuriilor

şi a tristeţilor mele!

Tu, cea zidită pe

ne-somn de voievozi

şi pe freamăt de stele!

Vin,

cei de departe aici

să îţi spună,

cuprinşi uneori de o sfântă,

nebună

mânie-

cât de adevărată

şi cât

de frumoasă

eşti-

R O M Â N I E!

Dar noi,

de-atâta aproape de noi

nu îţi vedem

frumuseţea deplină

din ochii tăi,

PATRIE-

ce cuvânt minunat,

nu de lemn,

de Lumină-

Lumină!

Dor de Blaj

Mi-e dor de tine, Blajule din Blaj,

Nu te-am văzut de-aproape niciodată,

Dă-i Gândului şi inimii curaj

Cuvântul meu când v-a fi tras pe roată...

Aici, Acasă, apa din fântâni

Tot murmură aceeaşi Rugăciune-

Din somn trezeşte-i, Doamne, pe români

Şi dimineaţa-n suflete le-o pune,

Că neamul nostru nu e un neam slut,

El a crezut şi crede în dreptate,

O, Mică Romă şi eu te salut

Cu Munţii mei vuind a libertate.

Mi-e dor de tine, Blajule din Dor,

Aşteaptă-mă acolo sus, pe Hulă,

Acolo sus, sub Umbra unui nor

Să-mi fie împăcarea îndestulă...

..........................................................

Pe-aproape trece Iancu obosit

De cântecul ce nu îl mai cuprinde-

Fântână-a darurilor care nu se vinde,

Mi-e dor de tine, Blajule din Mit...

La Cruce...

Urc Dealul Hulii cu ochii închişi,

Luminile Blajului le simt aproape,

Numai murmrul salcâmilor ninşi

Sufletul abia de-l mai încape...

Acolo sus, lângă Crucea de piatră

Gândul meu-vultur se duce în Munţi-

Iancule, bunule, tu încă îmi iartă

Paşii prin iarbă când umblă desculţi;

Iarba e-aceeaşi de-atunci pe coline

Şi vântul alungă aceleaşi tăceri-

Cât de copchil mă ştiu lângă tine!

Vârsta înapoi să nu mi-o mai ceri!

Eu vin dinspre-Acasa în care mă ştiu

Mereu chiriaşul acesta ce sunt-

Tu veşnic de strajă fii, Iancule viu,

Sorocului nostru şi Blajului sfânt!

Blasius...

Blasius, Blajule, inimă în care bate

De-a pururea sângele viersului meu,

Cine prin tine odată străbate

Îl poartă de mână în veci Dumnezeu.

Se-aude cuvântul gemând sub călcâie

Acolo în Umbra tăcerilor Sale,

Dată mi-a fost bucuria dintâie

De-a trece desculţ pe la Şcoalele tale.

Icoanele încă mai plâng înrămate

În Dorul Iancului, ultimul Dor,

Câmpie cu nume de Libertate

Zările tale şi astăzi mă dor...

Noi de atunci ne uneam în cuvinte,

Dar faptele noastre de-acuma rămân!

Blajule-Blajule, aducere- aminte

De ei şi de neamul acesta român!

Blajule, Blajule, aer de care

Nu se mai satură sufletul meu,

Cine prin tine îşi face cărare

Rămâne deasupra fântânilor tale,

Rămâne în veci- curcubeu...

Şcoalele Blajului

Aici, la Blaj, la Şcoale se învaţă,

Aici, la Blaj, toţi dascălii-s la post,

Ei îşi spun lecţiile pe de rost-

Despre-Adevăr, Lumină, despre Viaţă.

Aici, la Blaj, acolo sus pe Deal

Mai arde Duhul Lui- ce bobotaie!

Se-aud spre Munte tropote de cal

Şi zările privirii se-ncovoaie;

Se-aude-n grindă cum tot roade cariu',

Dar bolta Ceriului nu se dărâmă,

Aici sunt ei, Bărnuţiu şi Cipariu

Şi Iancu, cel cu fulgerele-n mână...

Aici, la Blaj, sub Umbra unui tei,

Mai stă şi azi Copil fără merinde,

Mihai al nostru şi plâng ochii săi

Pentru Oda ce nu-l mai cuprinde...

Spre Cernăuţi îl poartă gândul iar,

Acolo îl aşteaptă-nvăţătorul,

Dar vameşii nu-l lasă, în zadar

Tot vămuindu-i sufletul şi Dorul.

Se murmură Târnavele sub punţi,

Târnavele de-acum şi ce-or să vie,

Bat clopotele la Mitropolie

Şi ruga lor se-aude sus în Munţi...

Aici, la Blaj, la Şcoale se-nlumină,

Aici, la Blaj, blajinii-nvăţăcei

Ne tot vorbesc durut despre lumină,

De două mi de ani- Lumina, ce-i?

Blajul din Dor...

Primarului Ioan Şolea

Stau în pridvorul serii

şi-ascult

greierii, iarba, Aerul,

toate-

Doamne,

dă-le mereu

sănătate

gazdelor mele

de mai demult...

Grei de miresme

în preajmă

salcâmii-

zarea îşi mântuie

linia ei,

ce sete de Glogovăţ

şi de linişte

mi-i

şi-atâta de-aproape

mă simt

lângă zei!

Să nu îmi vorbeşti

despre cântec,

Ioane,

să nu îmi vorbeşti

de Jidvei şi de vin-

aici e-o tăcere

de milioane,

în care vreau singur,

umil

să mă-nchin!

În care vreau singur până-n veci

să rămân,

de-o seamă cu greierii,

iarba şi vântul-

robul-stăpân

al acestui tărâm,

cât va dura peste toate

Cuvântul!

* Din volumul Desculţ prin Transilvania, Ed. Euroland, Suceava, 2002.

Niciun comentariu: