duminică, decembrie 05, 2010

NICOLAE

Duminică, 5 Dec. 2010, spre seară...

Gârbovit mi-e gândul,
Trupul, nu mai ştiu,
Vindecă-mi-l, Doamne
Şi îi dă putere,
Limpede-i Auzul
Cerului când scriu
Şi-i ascult porunca
Dintru Înviere...
Simt cum mă cuprinde
În întreg cuvântul,
Dacă port povara
Unui nume sfânt
Până când mă duce
Peste lume vântul
Iartă-mi amăgirea
Prafului ce sunt...
El, preamilostivul,
Era drept şi bun,
Darul lui să fie
Cel întru fiinţă,
Eu acestui nume
Vrednic mă supun
Şi respect botezul
Dat spre folosinţă...

Niciun comentariu: