Să viseze omul dacă vrea!
Cine-mi spune ce și cât e voie?
M-am visat și eu că eram Noe
Și-adunam cuvinte-n arca mea...
Se vestea potopul peste lume
Și-acolo sus pe Muntele din vis
Ca un salvator din cer trimis
Eu le chemam pe toate după nume.
Spune-mi tu cu ce sunt eu de vină
De m-am visat în ochii tăi fierbinți
Și plini de nerostite rugăminți
Cum se jucau cu lacrima-n lumină?
Tu niciodată nu mi-ai spus-străine!
Nici visul meu de tine nu se teme,
Nu era târziu și nici devreme,
Sfârșitul lumii nu e lângă mine...
Așa e visul, vine el când vrea,
Te ia pe brațe singur și te duce,
Ce înaltă-i clipa, tainică și dulce,
Când sunt cu tine, Poezia mea!
* * *
Îmi place să visez și visez încă
Prin somnul tău din ce în ce mai lin,
De-o vreme noaptea e tot mai adâncă
Și visul mai ciudat și mai deplin.
Ca soarele de dincolo de nori
Visul meu nu-i marfă de negoț,
Cu el în brațe mă trezesc în zori
Cum ne trezeam acolo printre Moți...
El niciodată nu mi-a fost bătrân,
De nicio boală pe pământ nu zace,
Treaz dacă sunt și-atunci îl port la sân-
Îmi place să visez și cui nu-i place?
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu