Ce faci Bătrâne?

 

„Și-atunci, dacă lui Dumnezei îi spui tu,

mie de ce-mi zici dumneavoastră?

Hai bătrâne, zi-mi Nichita...”

Nichita Stănescu

 

Un sfânt fior în suflet îmi pătrunde:

„Ce faci Bătrâne?” Parcă îți aud,

Glasul tău venind de oareunde,

Strigându-mă din verdele cel crud...

 

Te scriu încet, gândindu-mă la tine,

E Ziua ta de pe pământ rămasă

Și „îngerul cel blond” tăcut îmi vine,

Iar vinul roșu tremură pe masă...

 

Ce Duh înalt îmi trece-acum prin vie!

Ce faci Bătrâne, cum îți mai petreci?

Hai să ne-mbătăm cu Poezie,

Să nu ne mai trezim din ea în veci!

* * *

Aripile unui înger

nu ating niciodată pământul,

ele sunt deschise

întotdeauna

spre Cer!

Fericit e cel ce a privit vreodată

în ochii lui,

în ochii îngerului

din el!

De multe ori,

de prea departe,

uităm,

că îngerul acela păzitor,

locuiește în fiecare

dintre

noi...

 * * *

Bunavestire a Poemului meu.

Sufletul se bucură de el,

precum Maria

de glasul îngerului.

***

Nu te mai văd, de atâta lumină.

***

Ai grijă de aripile mele,

să nu le cuprindă prea devreme

zborul.

***

Curgea lumina din sufletul ei,

ca roua din ochii dimineţii.

***

Te iubesc,

cu mult mai înainte

de-a te cunoaşte.

***

Şi cuvintele au marginile lor.

***

Ascultă cum creşte iarba

din numele ei...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Nichita Stănescu...

(31 Martie 1933 - 13 Decembrie1983)

Nichita Stănescu vorbea aşa cum scria,

iar dialogurile cu el cuprindeau jocuri de cuvinte lesne de desprins din fraze pentru a le aşeza în versuri:

 

 

„Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit.“

„Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia călare pe un cal, nu pe un câine...”

„Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie. ”

„Tu să nu te tragi cu mine de şireturi, întrucât eu mă port desculţ. ”

„Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”

„Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.”

„Vai autorului care nu seamănă cu scrisul său, - şi vai poetului care nu seamănă cu versul său! ”

-„Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.”

-„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”

-„Suntem ceea ce iubim!”

-„Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”

-„Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.”

- „Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.”

-„Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.”

„Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală.”