Cărarea...

 

„Și aceasta v-o spun, fraților:

Că vremea s-a scurtat de acum...”

1 Corinteni 7, 29

 

Am iubit cărarea din copilărie

Și i-am înțeles rosturile firești,

Ea ne leagă gândul de veșnicie

Și de toate patimile omenești.

 

Fericit e cel ce în suflet o are

Mereu înainte, niciodată înapoi,

Îmi aduc aminte de prima cărare

Aceeași de-atunci între noi...

 

Acolo, Acasă, pe Dealul rămas

Cărările vremii sunt tot mai puține,

Doamne, până în cel de pe urmă popas

Cărarea din viață de Tine mă ține...

12 August 2026

 

Cum se duce vremea, vremea nemiloasă,

Omule-vremelnic, nu ai cum s-o-nfrunți!

Depărtarea doare, zările m-apasă,

Mi-a rămas cărarea, singura, spre Munți,

 

Mi-a rămas cărarea dintre azi și mâine,

Cea fără de care Viața n-are preț,

Ea e dintre toate ceea ce-i rămâne

Trecător prin lume oricărui drumeț...

...........................................................

Mi-a rămas cărarea, singura, spre-Acasă,

Simt cum se-ncovoaie Aerul sub nori,

Cum se duce vremea, de nimic nu-i pasă,

Doamne, fără aripi nu ai cum să zbori!

 

Nicolae Nicoară-Horia