PROVINCIAL...

19/20 iunie 2009.


Scumpul meu, înveşnicit Ardeal,
Altarul sfânt din orice rugăciune,
Mi s-a spus că sunt provincial
De nu-s la Bucureşti, în Uniune...

Da, e-adevărat, nu am carnet,
Au vrut odată fraţii să mi-l facă,
Dar m-au notat acolo ca poet
Prea de origine romano-dacă!

În tot ce scriu se-aud adesea şoapte
Din Munţii mei de-Acasă şi din Ţară,
Că versurile despicate-n şapte,
Au sorgintea uneori amară...

Că nu e bine încă, nu e bine
Şi prea înneguraţi îmi sunt Carpaţii,
Eu m-am înscris de-a pururea în tine
Şi nu în alte găşti şi-organizaţii...

Să spună dar, elitele, ce vor,
Demult de predicatul lor nu-mi pasă,
M-au pironit părinţii mei cu dor
Pe crucea limbii din strămoşi rămasă...

De port sub tâmple numele de Moţ
Din Munţii Apuseni eu n-o să plec-
Acolo, printre fluiere şi roţi
Şi azi Copilăria mi-o petrec...

Invidia ca viermele îi roade,
Mi s-a spus că sunt provincial,
Simt acum un Duh care mă arde-
Scumpul meu, dumnezeiesc Ardeal!