6/ 7 Februarie 2010
Da, e-adevărat şi nu se cade
Eu să dorm, femeie cumsecade
Şi tu, însingurată când te chem
Să-mi numeri versurile din Poem,
Metaforele să le strângi la sân,
Precum pe Dealul cu miros de fân
Trezeşte-mă din ochii tăi, cuminţii,
În care Dumnezeu şi-a uitat sfinţii,
Cu tot ce ai, neliniştită Ană,
Să mă iubeşti atunci fără prihană
Şi-acolo să rămâi spre mântuire,
În Ruga mea sub cer de mînăstire...
Pe suflet simt sărutul tău fierbinte-
Se face oare Ziuă în cuvinte?!
Ce linişte-i! Şi nu mai dorm demult,
Aş vrea până la capăt să te-ascult
Şi tu o veşnicie să îmi spui,
Mă arde gândul şi tăcerea lui,
Cât încă suferinţa nu-i târzie
Zideşte-mă în Versul tău de vie...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu