luni, decembrie 26, 2011

Cine-i supărat în Ziua de Crăciun...

şi auzind, regele Irod s-a tulburat...”
Matei 2, 3
25 Decembrie 2011

Cine-i supărat în Ziua de Crăciun
să ia aminte,
Astăzi S-a născut Mesia,
cel mai scump dintre cuvinte!
Nu-i nimic mai trist pe lume,
mai făţarnic, decât ura,
pe acel cuprins de boală
să îl vindece natura!
Toată firea pământească,
plante, om şi dobitoace,
de această Zi preasfântă
să se bucure în pace!
Oameni buni, luaţi aminte
la cuvântul care-l spun,
împăcaţi-vă cu toţii
întru Ziua de Crăciun!
Astăzi S-a născut Mesia,
cel mai vrednic Împărat-
numai unul stă pe gânduri,
abătut şi tulburat,
dar şi el de-o vreme încoace,
de durere şi ruşine,
fără vicleşug la Pruncul
ar veni să se închine…



Niciun comentariu: