5 Mai 2018
-Restituiri-
Mi-e dor de Munte, strașnic Dor!
Precum fântânii de izvor,
Să-mi reazem ochii arși de vânt
Acolo sus de-altarul sfânt
Și să mă rog fără popas
Cu bucuria vieții-n glas
Acelui Dumnezeu ce-L știu
Mult mai aproape și mai viu
Decât prin alte părți străine,
Un Dumnezeu mereu ce vine!
Mi-e dor de Munte și de ei,
Cei fără seamăn, Moții mei,
De Horea și de Iancu-Avram
De-Acasa mea care-o mai am,
De un copchil fără merinde
Și dorul nu mă mai cuprinde,
Mi-e dor de-Albac și de Ponor,
Să stau la umbra unui nor
Pe-un mal de Arieș târziu
Cu toată apa lui să scriu
Povestea unui neam întreg
Pentru acei ce nu înțeleg
Că Țara Moților pe hartă
N-a fost nicicând și nu-i deșartă!
Mi-e dor de-o Roșie Montană
Și de-a strămoșilor dojană,
De adevărul lor cel crud,
Mi-e dor de Sohodol și-Abrud,
S-alerg desculț peste poieni,
De mâna întinsă la Câmpeni,
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate,
Mi-e dor atât cât se mai poate,
Mi-e dor de tot ce e și nu e
Și pașii pe cărări mă suie
Tot mai aproape lângă zbor,
Mi-e dor de Munte și ce Dor!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu