Joi,
3 Mai 2018
Nu-ți cunosc eu
toți dușmanii, dar îi simt mereu pe-aproape
Plini de ură,
canibalii, vor de vie să te-ngroape,
Te-am iubit
întotdeauna cu credință și cu zel,
Țara mea,
preamărginită, țară-mamă, nu bordel!
Cât ai fost de
jefuită de atâtea mii de ani
De popoarele
barbare, de păgâni și de romani
Și tot a rămas
Acasă aurul durut din stânci!
Ți-au luat până
și pâinea de la gura celor țânci...
Nu-ți cunosc eu
toți dușmanii, de aici, din zări străine,
Frații mei tot vând
și astăzi ce a mai rămas din tine!
Simt cum îmi
cuprinde lutul focul rugului cel viu,
Iartă-mă, dar de o
vreme parcă fulger când te scriu!
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu