Duminică,
10 Iunie 2018
-Cuvinte
duminicale-
Și-așa mă umplu
câteodată
De o tristețe fără
leac
Privind prin țara
asta roată,
Ca roata celui din
Albac!
Pentru sărmanul meu
norod,
Mereu între „No, hai!” No, gata?”
E viața ca un
eșafod
Tot așteptându-i
judecata
Și din durerea care
zac
Rugându-mă spre
cer fierbinte,
Strâng Aerul în
pumni și tac
De parcă nu mai am
cuvinte...
Tristețea mea e și
a voastră,
Prietenii mei,
puțini și drepți,
De sub tăria cea
albastră
Vă-ntreb: voi încă
mai puteți?
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu