miercuri, mai 29, 2019

Sufletul...



29 Mai 2019
Sufletul are greutatea unei privighetori,
21 de grame...”

De copil mi-am pus această-ntrebare:
Ce-i sufletul? Întrebarea nu este-n zadar,
Sufletul meu- ca o privighetoare?
Deocamdată nimeni nu l-a pus pe cântar,

Cum n-a pus întunericul și nici lumina,
Ca Om ce sunt aici prin trupul meu
Îi aud și îi simt „suflarea,” divina,
Legământul dintre mine și Dumnezeu!

Sufletul nimeni nu poate să-l facă,
Zadarnic încearcă orice păgân,
Omul nu știe când vine, când pleacă,
Nimeni pe suflet nu e stăpân!

Oamenii se ceartă în van totdeauna,
Fiecare crezând în religia lui,
Suflet sau spirit nu e totuna,
Dar unul fără altul pururea nu-i!

Nicolae Nicoară-Horia



Niciun comentariu: