5
August 2020
Stau și mă-ntreb adeseori
Cu mintea-n bătălie dusă,
Cu sufletul plin de fiori,
De cine, Țară, ești condusă,
De parcă te petrec acum,
Cu surle, plini de bucurie,
O, vai! Pe ultimul tău drum
În plină zi de pandemie?
Aud că nu mai are rost
La școală să-nvățăm latina,
Să nu se știe cine-am fost,
De unde ne-a venit lumina!
Istoria ce vină poartă
De ea dacă ne-au despărțit?
Ne tot lovesc păgânii-n soartă
Și-n Crezul nostru neclintit!
Dar cineva din cer îmi spune,
El, Îngerul pe care-l știm,
Că tu prin veacuri vei rămâne,
Ei-pulbere prin țintirim!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu