7 August 2020
In memoriam
Dumitru Fărcaș
„Și Dumnezeu e-un bun român...”
(7 August 2018)
-Restituiri-
În leagănul Munților mei din Apus,
Acolo, unde și astăzi mai adorm câteodată,
Am crescut în lacrima Dorului picurată-n Auz,
Lacrima Dumnezeirii ce mi-a fost dată!
Un Om ca Dumitru, știu, nu se naște
Decât la o sută de ani în Carpați!
L-am cunoscut mai înainte de-a ne cunoaște
Și așa am rămas, de-a pururea frați!
Sufletul meu se înfioară și-acum,
Ascultându-i porunca aceea divină:
„Iubiți-vă Țara și Neamul și nu oricum,
Cu dragostea voastră vederată-n lumină!”
Mereu între contemporani și strămoși,
Dumitre Fărcaș, de acum te vei duce
Lângă prispa Casei tale din Groși,
Maramureșul ți-a fost altar și cruce!
Între glasul de înger și tăcerea din humă,
Din satul cel veșnic, Sat pătimaș,
„Neamul și mândra” ce durere postumă!
Nu te vor uita, Dumitre Fărcaș...
Cântecul mântuie...
Cine va putea să-i fure vreodată sufletul taragotului său?
Cântă, Dumitre,
Fărcașule-mi cântă,
binecuvântat fie Duhul
taragotului tău!
Cântecul mântuie
dar și
înspăimântă
Gândul celui ce te gândește
de rău...
Câtă Lumină
și
câtă
putere
clocotește în trunchiul
acestui gorun-
cântă-mi Fărcașule,
de mângâiere,
Cântecului tău
mă
supun!
El vine, de unde?
Dumnezeu să te-asculte!
El vine din Cerul
de jos
și de Sus,
cântă-mi, Dumitre
și nu
îmi răspunde,
cântă-mi o viață-
nu-i timp
de
răspuns...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu