Mirosul de plăcinte...

 

 

Atunci când scriu, c-o bucurie-aparte,

Oriunde sunt mereu îmi vine-n minte

Dinspre Acasa mea, cea de departe,

Mirosul sfânt și unic de plăcinte!

 

Copchil mă văd și-acum la masă stând

Cu ochii aburinzi de bucurie

Și-oricât aș fi ca omul de flămând

Mă satură lumina lor cea vie.

 

Cât am umblat prin lume în cuvânt,

Cu amintiri de-acasă între brânci

N-am întâlnit niciunde pe pământ

Așa bucate cum au fost atunci...

 

Îmi dau târcoale aducerile-aminte

Ca stolurile de cocori în zare,

Poemul meu miroase a plăcinte,

Gustați din ele, prieteni, fiecare...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Satul Copilăriei mele...

Foto: Eugenia Faur