Vine vremea să mă nasc și eu...

 

 

Mă subjugă Dorul dinspre-Acasă,

Liber, fără el, nu pot să zbor,

Vai, Copilăria mea...geloasă,

Cine ți-a dat numele de Dor?

 

Ce m-aș face oare fără tine?

Murmură Vâlceaua pe sub punți,

Sufletul aleargă pe coline

Și în urma lui un prunc desculț...

 

Vine iarna, toamna se termină,

Cad frunzele de paltini și de fag,

Un Cântec se aude în Lumină,

„Bine ai venit, Copile drag!”

Joi, 20 Noiembrie 2025

 

Vine vremea să mă nasc din nou

În Apusenii mei, pe-o sfântă vatră,

De unde-mi vin, ecou după ecou,

Dureri de aur care nu mă iartă!

 

Vine vremea și-i atât de-aproape!

În Acasa mea, tot mai bătrână,

S-aud țipând lumina de sub pleoape,

Lumina vieții, pururea stăpână,

 

Cu-ntâia ei poruncă din cuvânt,

Pe care o ascult și-acum: respiră!

Ca nașterea nu e nimic mai sfânt,

De-atunci minunea ei mă tot inspiră...

 

În ziua de Crăciun și-n zi de Paște

Mă simt mai tânăr decât anii mei,

Ce fericită-i mama care naște,

Slăvit să fie veșnic puiul ei!

...............................................

Vine ziua să mă nasc și eu,

Singur să mă nasc, a câta oară?

Cum l-aș ruga pe Bunul Dumnezeu

Nașterea de-acum să nu mă doară!

                      * * *

Noiembrie-i de-acum la apogeu

Și zilele sunt tot mai agitate,

Vine vremea să mă nasc și eu,

Dar singur, Doamne, știu că nu se poate!

 

Nisipul din clepsidră mă adună,

De-atâtea toamne a tot curs mereu,

Acasă nu-i nici Mama să îmi spună

Bine-ai venit pe lume, fiul meu!

 

Să mă nasc? Nici nu mai are rost

Și-așa mi-e trupul gata pentru roată,

E-atât de-aproape din slăvitul Post,

Iar Maica sfântă-i tot mai supărată...

 

Tăcerea stă la pândă sub cuvânt,

Parcă-i sfârșitul lumii-să nu fie!

Și totuși nu sunt singur pe pământ,

Te am pe tine, sfântă Poezie!

 

Nicolae Nicoară-Horia