Mi-e Dor de tine...

 

 

Scriu între amnar și iască,

Din icoană chipul tău

Cine vrea să-l zdrențuiască

Nu-l ajută Dumnezău!

 

Strigă lacrima din pâine,

Strigă lacrima din Dor:

Tu ai fost și vei rămâne

Pururea nemuritor!

 

Țara asta te cuprinde

Între brațe ca pe-un sfânt,

Nimeni nu te poate vinde,

Vânzători degeaba sunt!

 

Cum pe Fiul Său pe cruce,

Să te răstignească vor,

Dar icoana ta cea dulce

E a noastră, nu-i a lor...

Marți, 13 Ianuarie 2026

 

Nici aici cuvintele n-au somn,

Nici aici cuvintele n-au moarte,

De tine, luminatul nostru Domn,

Nicio tăcere nu mă mai desparte.

 

Vremea parcă nu mai are ani!

Timpul dintre noi e plin de har,

Din Dragoste o mamă-n Botoșani

În curând o să te nască iar,

 

Precum i-a fost porunca cea divină,

Ca pe Viteazul într-un dulce grai

Parc'o aud strigându-te-n lumină

Pe numele cel veșnicit-Mihai!

........................................................

Luceafărul îmi bate-n geam, tresalt,

Poemul meu ce limpede-i sub pleoape!

Mi-e dor de tine și ce Dor înalt,

Brațele mele nu pot să-l încape...

 

Să-l iubim pe Eminescu...

 

Să-l iubiți pe Eminescu, astăzi și întotdeauna,

Oricine vă stă în cale, omul, fiara, ori furtuna,

Fără el această țară, cu tot neamul, nu-i și nu-i,

L-a trimis pentru vecie Dumnezeu din slava Lui!

 

Doamne, cât de vinovată inima îmi bate-n piept!

Ca pe Fiul Tău, Cel Unul, judecatu-l-am nedrept

Și cu toată moartea lumii, cum a fost așa îl știu,

Mai „nemuritor și rece”, geniul nostru cel pustiu...

 

Să-l iubim pe Eminescu, cum iubește focul para,

Cum iubește floarea rodul, învierea primăvara,

Iar de Ziua lui și-n toate zilele dintre cuvinte,

Până la sfârșit de lume să ni-l ocrotești, Părinte!

 

Vine ziua ta, Emine...

 

Vine ziua ta, Emine,

Adoratul meu Mihai

Și cuvântul arde-n mine,

Nu-l auzi cum strigă: hai!

 

Să te strâng la piept fierbinte

Și acolo să rămâi,

Marginilor tale sfinte

Să le pun un căpătâi!

 

Și sărutul meu pe buze

Să te ardă ca un rug,

Precum arde toamna-n frunze,

Toamna noastră din amurg.

 

Tânăr, preafrumos și teafăr

Să te am în tot ce ești,

Nenuntitul meu Luceafăr

Cu plăcerile lumești...

 

Gândul meu de Veronică,

Pururea nemuritor,

Înspre tine își ridică

Ochii tulburați de dor.

 

Inima din piept buiastră

Nici acum odihnă n-are,

Floarea ta, cea mai albastră

Dintre câte sunt sub zare...

 

Știu că îți aduci aminte,

Ce povești spuneam prin crâng

Și eu nu stăteam cuminte,

Ochii mei și astăzi plâng.

................................................

Nimeni n-a iubit ca tine

Mai statornic și mai sfânt,

Mistuindu-te în viață

Pân' la ultimul cuvânt!

 

Pe pământul plin de ură

Ai divinizat femeia,

Amfora de dor în care

Dumnezeu a pus scânteia

 

Și bărbatului să-i fie

Pururea de adăpost,

Fără ea lumina piere,

Și nici noaptea n-are rost,

 

Fără ea zadarnic vântul

Geme între patru zări,

Nu există-apropiere,

Nu există depărtări...

 

Și acum robit de farmec

Stau alături și ascult-

„O, rămâi, rămâi la mine,

Te iubesc atât de mult!”

 

Poezia ta, știu bine,

Plină-i de iubire, toată,

Nimeni n-a iubit ca tine,

Nici nu va iubi vreodată...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Grafica: Mihai Cătrună