Știu
și
Dumnezeu a iubit florile
și le-a presărat
pe pământ
în calea Omului,
poruncindu-i acestuia:
„Să ai grijă de ele!”
Eu,
de copil
am crezut în memoria
lor...
Iubito, roua din suflet mă
doare
Și ierbile-s crude atunci când
te chem,
Tu știi cum se naște, eu știu
cum se moare,
murim și ne naștem când vrem.
Cum fulgeră coasa pe dealuri
în zori
Și-mi pare că fierul e roșu de
sânge,
Vinovat dacă sunt pentru
noaptea din flori,
Sărut-mi lumina și taci, nu
mai plânge!
Tristețea ascunde-o în
brazdele grele
De-atâtea nespuse și dulci
simfonii
Târziu, când la umbra flăcării
mele
Cresc pentru cântecul tău
ciocârlii...
Nicolae Nicoară-Horia
Foto: Acasă, la coasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu