Ce liniștit eram...

 

Acasa mea, acolo sus pe Dâmb,

Cu storurile trase la ferești

Să nu intre-ntunericul cel strâmb,

Copilărie, tu, pe unde ești?

 

Copilărie, cu miros de Rai,

Precum izbucul Dragostei din stâncă,

Așa cum întreba și el, Mihai

Și poate de atunci te-ntreabă încă...

 

Ce liniștit eram acasă, Doamne,

Cel fără Internet și telefon!

Toamnele de-atunci nu mai sunt toamne,

Cel „deștept” a devenit afon;

 

Nu știam ce-nseamnă „conturi false,”

Duminica avea mirosul sfânt,

Azi peste tot în lume numai farse

Și crește-n suflet teama de cuvânt...

 

Scriam scrisori la fetele cuminți,

Eram îndrăgostit lulea de toate,

N-aveam televizor cu...„la fierbinți”

Și mi-era gândul plin de sănătate!

 

Credeam în oameni și credeam în vise,

În toate câte îmi veneau în prag,

Purtam prin buzunare manuscrise,

Pe care le citesc și-acum cu drag...

 

Azi vremea peste tâmple mă apasă

Și Aerul e plin de funigei,

Ce liniștit eram, copil Acasă,

Printre bătrânii, liniști

ți și ei!

Miercuri, 11 Noiembrie 2026

Din volumul în alcătuire Întoarcerea Acasă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: Ioan Nicoară