duminică, ianuarie 09, 2011

Bătrânul copil...

Duminică, 9 Ian. 2011, în zori...

Eram copil, pe Dealul greu de fân
Mi-aduc aminte vorbele sărate-
Abia apuc să fiu şi eu bătrân
Şi să mă odihnesc pe săturate...

Ca lacrima pe-o muchie de cuţit
Aşa mi-a fost copilăria toată,
Din zori de zi şi până-n asfinţit
La ţară nu-i vacanţă niciodată...

Duminica şi-n sărbători legate
Citeam-scriam până uitam că sunt,
Poemele de-atunci ne-terminate
Mereu îmi cheamă vârsta în cuvânt...

Cât mi-am dorit să fiu bătrân de tot,
Să spun poveşti ce nu au fost vreodată-
Aproape sunt, dar nici acum nu pot
Să-mi potolesc Copchilul de-altădată...

Niciun comentariu: