Dor de Munte...

21 Mai 2014

Mi-e dor de Munte, strașnic Dor!

Precum fântânii de izvor,

Să-mi reazem ochii arși de vânt

Acolo sus de-altarul sfânt

Și să mă rog fără popas

Cu bucuria vieții-n glas

Acelui Dumnezeu ce-L știu

Mult mai aproape și mai viu

Decât prin alte părți străine,

Un Dumnezeu mereu ce vine!

Mi-e dor de Munte și de ei,

Cei fără seamăn, Moții mei,

De Horea și de Iancu-Avram

De-Acasa mea care-o mai am,

De un copchil fără merinde

Și dorul nu mă mai cuprinde,

Mi-e dor de-Albac și de Ponor,

Să stau la umbra unui nor

Pe-un mal de Arieș târziu

Cu toată apa lui să scriu

Povestea unui neam întreg

Pentru acei ce nu înțeleg

Că Țara Moților pe hartă

N-a fost nicicând și nu-i deșartă!

Mi-e dor de-o Roșie Montană

Și de-a strămoșilor dojană,

De adevărul lor cel crud,

Mi-e dor de Sohodol și-Abrud,

S-alerg desculț peste poieni,

De mâna întinsă la Câmpeni,

Mi-e dor de tot , mi-e dor de toate,

Mi-e dor atât cât se mai poate,

Mi-e dor de tot ce e și nu e

Și pașii pe cărări mă suie

Tot mai aproape lângă zbor,

Mi-e dor de Munte și ce Dor!