duminică, februarie 11, 2018

Ce-i Poezia...


Duminică 11 Februarie 2018
-Cuvinte duminicale-

Poezia e ca o taină nedezlegată,
Fiecare dintre noi o-nțelege cât vrea,
De-aceea îți spun și ți-am spus, niciodată
Noi nu ne putem atinge de ea!

Degeaba mă rogi s-o traduc, nu se poate,
E precum Aerul de-a pururea viu,
Inima ei se aude cum bate
În trupul cuvântului atunci când îl scriu;

Ce-i Poezia? Mă întrebi în zadar,
Nu o cuprinde niciun răspuns,
Citind-o simt cum se umple de har
Sufletul tău și mi-e de ajuns...

Nicolae Nicoară-Horia




Niciun comentariu: