miercuri, februarie 28, 2018

Zi de post...



Miercuri, 28 Februarie 2018
Mor pentru popor!”
Horea

Astăzi e o zi neagră de post
Și gura mea nu mai spune nimic,
În inima lui îmi caut adăpost,
Eu, Nicolae-Horia, cel mic!

Oasele scrâșnesc de-o cumplită durere,
Blestemul acela tot mușcă din frig,
Sufletul nici nu mai are putere
Horea, Horia, să te mai strig!

Pe Dealul furcilor, acolo sub roată,
Cuvintele tale mă dor fulgerate:
Ele nu vor amuți niciodată:
Mor pentru popor” și pentru dreptate!

Niciun călău nu poate să șteargă
Istoria Neamului, scrisă atunci,
Astăzi e o zi de post neagră,
Se tânguie lumina pe Dealul cu furci...

Nicolae Nicoară-Horia




Niciun comentariu: