duminică, noiembrie 17, 2019

Ană...




Duminică, 17 Noiembrie 2019

Pleacă toamna, dulce rană,
Pică frunzele de nuc,
Ană, vin la tine, Ană,
Spune-mi, ce să îți aduc

Din Acasă mea rămasă
Pe pământ drept mărturie?
Ană, Ana mea frumoasă,
Dumnezeu să mi te ție!

Vino-n pace, drag Bu-nic,
Să îți fie zborul lin,
Vreau de toate și nimic,
Sufletul de Dor mi-e plin...

Pe sub soare, pe sub lună
Și prin ploaie deseori,
Noi să scriem împreună,
Cum am scris de-atâtea ori

Despre tot și despre toate,
Totuși vreau, eu știu că-i grea
Să-mi aduci, dacă se poate
Liniștea din Țara mea!

Și românii mei de-a valma
În zadar să nu se certe,
Cei care lovesc cu palma
Dumnezeu din cer să-i ierte!

Pe pământ e ca o pâine
Patria ce ne-a fost dată,
Iar flămânzii, guri păgâne
O vreau pururi sfârtecată!

Pleacă toamna, rană dulce,
Pică frunzele de fag,
Nu vrea gândul să se culce
Ană, îngerul meu drag...

Nicolae Nicoară-Horia




Niciun comentariu: