Morții
niciodată nu-i va cere scuze
Gânguritul mugurilor de caiși,
Surâsul florilor sfâșiat de obuze,
Nici lacrimile pruncilor uciși!
Arde pământul-Omule, mai poți?
Stă la pândă-ntunericul să te vâneze,
Ascultați cum vă cheamă la pace pe toți,
Poezia din adăposturi, de pe metereze!
În sufletul ei e un freamăt divin,
În ochi niciodată nu-i grăunte de ură,
Dar cine-i ascultă geamătul plin
De Dragostea Vieții fără măsură?
Vai, cât de-aproape suntem de iad!
Și soarele plânge de după nori,
Șuieră gloanțele, bombele cad,
Tu, Omule-frate, de ce mă omori?
Ce surd e târziul în care-am ajuns!
Cuvintele mele sunt pline de rouă,
Ca ochii Fiului de pe cruce străpuns,
Dimpreună cu El vă spun: „Pace vouă!”
26 Februarie 2022, spre seară...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu