Să nu-l uitați pe Ioan Buteanu...

 

Tot mai aproape e dușmanul,

Rod carii-n inima din lemn,

Să nu-l uitați pe Ioan Buteanu,

Vai, ce dumnezeiesc îndemn!

Mă arde verdele cel crud,

Îmi bubuie-n timpane tunul,

Legat de el dinspre Abrud,

Venea înlăcrimat tribunul

Cu Adevărul viu din grai,

Iubindu-și Patria, ce vină!

La Gurahonț, în luna Mai

Tresare Crișul și suspină...

Pe malul strâmb, ce mal durut!

Să nu îl uite-n veci românii,

Sub cerul de durere mut

L-au spânzurat atunci păgânii...

Dar Ioan Buteanu, nu e mort,

Vai, cine sufletul să-i spurce?

În versul meu și-n gând îl port-

E viu, ca Viul de pe cruce!

* * *

„Mor liniștit...”

Iosășel-Gurahonț, 23 Mai 1849

Nu are somn și liniște defel

Sufletul meu, e-ntotdeauna treaz,

Azi-noapte-n vis m-am întâlnit cu el

Și m-am trezit cu lacrimi pe obraz...

IOAN BUTEANU, Criș îndurerat,

Cum se-nfioară Munții mei deodată,

Vor „domnii” iar să fie spânzurat

De salcia aceea blestemată?

La Gurahonț, târziu, miroase-a fân

Și iarba hohotește-n ochii mei,

Ce vină are că a fost român

Din tată-n fiu și dincolo de ei?

Nicolae Nicoară-Horia

IOAN BUTEANU

născut la Sighetu Marmației în anul 1821 – mort, prin spânzurare pe malul Crișului Alb la 23 mai 1849, în satul Iosășel, Gurahonț- Arad) , cel despre care mama lui vitregă spunea despre el că "suferă de boala românismului".

Ioan Buteanu a fost unul dintre fruntaşii adunărilor populare de la Abrud, Câmpeni şi Bistra din aprilie 1848 şi unul dintre principalii conducători al primei Adunări Naţionale de la Blaj din 30 aprilie 1848. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848 a avut un rol deosebit în însufleţirea maselor, alături de Avram Iancu.

În ziua de 23 mai 1849 în satul Iosăşel, jud. Arad, Ioan Buteanu este spânzurat de Hatvani.

Înaintea morţii, Ioan Buteanu a aruncat o pungă cu bani la picioarele călăilor, spunându-le: „Luaţi-o, tâlharilor! Pentru asta luptaţi voi, nu pentru libertate! Eu mor dar nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în faţa ei. De altfel, fraţii mei vor răzbuna moartea mea violentă”.

A fost îngropat după puţine zile de la moarte, la doar câţiva paşi de locul execuţiei sale și înmormântat creştineşte în cimitirul din Gurahonţ doar la 20 septembrie 1869, la comemorarea a douăzeci de ani de la moartea sa.

În anul 1924, la centenarul naşterii lui Avram Iancu, osemintele sale au fost duse la Ţebea unde îşi doarme somnul de veci alături de bunul său prieten Avram Iancu, în cimitirul din curtea bisericii ortodoxe.

Ioan Buteanu, prefectul Ţării Zarandului, o jertfă pentru libertatea neamului românesc!

Sursa: Enciclopedia României