Glasul celui ce strigă...

 DIN ZIUA ADORMIRII TALE...

 

Bat clopotele-n Sat a liturghie

Și aerul din jur e plin de-alean,

Să ne-amintim de el, din veșnicie,

De Proorocul omenirii-IOAN!

 

De Capul cel tăiat fără de vină,

Din vraja ei aprinsă, ca ideea

Și sufletul se tânguie-n lumină,

Un suflet trist cu nume Salomeea...

 

Desfrâu...

 

Ce tristă zi, ce neagră Sărbătoare!

Din Taina Vieții plină de tumult

Azi mă întreb și întrebarea doare

De două mii de ani și mai de mult:

 

„Ce să-i cer” „Vreau capul pe tipsie!”

Aceleași vremuri le trăim și-acum

Și-același Glas durut dinspre pustie

L-aud venind, dojenitor, pe drum...

 

Nu mai avem în tot ce facem frâu,

Dansează-n gândul nostru Salomeea,

Prin lumea asta, plină de desfrâu,

Nu știm cine-i Bărbatul sau Femeia...

Joi, 29 August 2024

 

 

Glasul celui ce strigă...

 

Duhul Irodului, rămas între porunci,

Nu are liniște,

Din clipa aceea blestemată

De-atunci!

În van

I-au tăiat capul Botezătorului

Ioan,

Cuvântul lui-

Niciodată!

El

Este viu pe tipsie:

„Pregătiți

Calea Domnului!

Sunt glasul celui ce strigă

În pustie...”

 

Salomeea...

 

O mai aud și astăzi dansând pe Salomeea,

Rostind aceleași vorbe amirosind a iod,

Dar o să vină vremea, ce-aproape e scânteia

Din flacăra promisă: „vreau capul lui Irod!”

 

Cuvintele acestea ce-mi vin nu-s ale mele,

Ca roiul de albine de dincolo de zare,

Chiar dacă-ntotdeauna eu am crezut în ele

La versurile mele, voi, știu, nu dați crezare

 

Și ochii plini de fosfor sunt gata să se-aprindă

Alunecând pe trupul demonic și rotund,

Pe Ioan Botezătorul nu-i cine să-l mai prindă?

Acum la întrebare nu vreau să vă răspund...

 

Dans...

 

Prin versul meu ce nu-mi dă pace,

Dansează încă Salomeea,

Acelaşi IOAN în lanţuri zace-

Tot Capul lui îl vrea femeia?

 

În ochii ei flămânzi ca iadul

Irod se uită şi nu ştie,

Frumoasa îi şopteşte-„adu-l,

Îl vreau, stăpâne, pe tipsie...”

...............................................

În Dragoste s-aveţi măsură,

Voi, fiii mei, luaţi aminte,

Vă fie dar, învăţătură-

Scriptura, cea dintâi, nu minte!

 

Dansează Salomeea încă,

Cu trup mistuitor ca focul,

În temniţa de jos, adâncă,

Aşteaptă înlăcrimat Proorocul...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Numele frumuseții...

 

De frumuseţea ta de ce te miri?

Prin ea coboară Cerul peste lume,

Nu eşti de vină tu de mă inspiri,

Nu e de vină ea că are nume!

 

Cu el în braţe mi se face Dor,

Numele tău, din toate câte sunt,

Cel mai bogat şi cel mai dătător

De pace şi de Dragoste-n cuvânt!

 

Eu ştiu că te-nfiori când mă citeşti,

Cum se înfioară vântul de pe liră,

Nu ştiu nici eu anume cine eşti

Şi ochii mei de ce mi te admiră.

 

Nu eşti de vină tu de mă inspiri,

Nu cerceta aceste legi divine,

De frumuseţea ta să nu te miri,

Nici să nu o întrebi de unde vine...

 

Fără cuvinte...

 

În fața frumuseții tale stând,

„Fără cuvinte!” Nu auzi oftând

Aerul ce-ți înfășoară chipul,

Precum clepsidra gândului nisipul?

 

Fără cuvinte! Totuși fără ele

Ar fi zadarnic și pustiu sub stele,

Fără cuvinte n-aș putea să scriu

Poemul meu în care mor de viu

 

În fiecare noapte care vine

Până se face ziuă lângă tine,

Cu zorii înviind, ce bucurie!

Fără cuvinte, niciodată fie

 

Mâna mea, neobosită încă,

Dragostea din tine, prea adâncă,

În care mă cobor și mă înalț

Ca prințul fără moarte din Bizanț...

 

Fără cuvinte n-am avea nici nume,

Sufletul meu de la început de lume

În fața frumuseții tale stând,

„Fără cuvinte!” Nu-l auzi oftând?

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Pictura: Ken Hamilton

Doamne, scapă-mă...

 

„Eu sunt; nu vă temeți!”
Ev. Matei 14, 22-34

„Doamne, scapă-mă!” Îi spun și eu
Ca Petru când pe mare-ajuns la greu
A început atunci să se scufunde
Și Dumnezeu din ceruri îmi răspunde!

Pe vreme bună, dar și-ntotdeauna
El potolește vântul și furtuna,
Mereu te cheamă: „vino”, dintre vremi
De glasul Lui nicicând să nu te temi!

„Doamne, scapă-mă!” Îi spun și-acum,
Când îndoiala mi-a ieșit în drum,
De la Înviere ea nu mai există!
Dar nu mi-e fața niciodată tristă;

Chiar dacă-n viață nu ți se-arată,
De El să nu te îndoiești vreodată
Și mâna Lui spre tine stă întinsă
Din marea dragostei, cea necuprinsă...

Să nu-ți fie teamă...

Să nu-ţi fie teamă,
Doamne, ce cuvinte!
Le aud şi astăzi
Din acelaşi nor,
Cât mai stau sub vremuri
Şi de-acum-nainte
Voi rămâne pururi
În lumina lor.
Să nu-ţi fie teamă,
Ce poruncă-înaltă!
Obosit de Viaţă,
Răzimat ce Cer,
Precum nu i-e frică
Marmorei de daltă,
N-o să-mi fie pururi
Şi de-o fi să pier...

Nicolae Nicoară-Horia 

Trudește Omul...

 

 

Să-i fie viața pe pământ mai bună,

Viața din viața câtă i-a rămas,

Trudește omul și de toate-adună,

Ziua, noaptea, fără de popas...

 

Sărmană ființă, veșnic nesătulă!

Să-și termine lucrarea cât e ora?

Trudește Omul, vremea nu-i destulă,

Vremea ta, a mea și-a tuturora...

19 August 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Ce-i Poezia?

 

Vers alb,

Vers...clasic,

Toate Versurile,

Cu

Sau fără rimă,

Au culoarea sufletului

Celui

Ce le scrie!

Bine-cuvântată fii

De-a pururi

Poezie!

Duminică, 18 August 2024

 

Ce-i Poezia? Lacrima femeii

Din frumusețea ei când o admir,

Eu cred că în vechime o beau zeii

Din potire ca pe-un elixir!

 

E peste tot, în apă, în văzduh,

Ea ne spune „bună dimineața”

Plină de iubire și de duh,

Cu ea începe și sfârșește viața!

 

Nu-i om, nici animal de oareunde

De ea vreodată să nu-i fie dor,

Cine n-o simte, cine nu-i aude

Glasul ca un murmur de izvor?

 

Ea stâmpără din arșiță arsura,

Alungă din privire orice chin

Și-adeseori când o rostește gura

Mi se umple de miros divin...

 

Lumina hohotește-n ochii mei

Și sufletul mi-e ca un stup de-albine,

Ce-i Poezia? Doamne, gândul-ce-i?

Cu el întotdeauna vin la Tine...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Înmulțirea pâinilor...

 

Din cinci pâini a săturat norodul

Și doi pești, atunci într-o pustie-

Erau aproape de cinci mii de guri,

Așa precum în Cartea sfântă scrie...

Ev. Matei 14-22

-Cuvinte duminicale-

 

Aceeași rugăciune de-o vreme

Îmi stăruie-n gând

Ziua și noaptea,

Mereu:

Înmulțește pâinea Ta, Doamne

Și pentru neamul acesta,

Tot mai flămând,

Neamul numelui meu!

Alungă blestemul care apasă

Pe umerii Carpaților

Mei!

Când ne punem, puținii la masă,

Tot mai stropită cu lacrimi

E Lumina ce cade

peste ei...

Tu știi, așa supărată cum este,

Lumina aceasta

Cât mi-e de dragă!

Acum,

Din toată povestea durută,

Mi-a rămas în Gând

Rugăciunea

Întreagă:

Înmulțește pâinea Ta, Doamne,

Pentru norodul

Tot mai flămând!

 

Nicolae Nicoară-Horia

De Ziua Adormirii tale...

 

 

Cum să nu cred în Dragostea luminii?

Azi, de Ziua Adormirii tale,

Când se cutremură sub cer măslinii,

Da, sunt mâhnit și obosit pe cale...

 

De peste tot acum sporește hula

Și lumea-ntreagă parcă e sub drog,

Te văd plângând, acolo la Nicula,

Sub coarnele de bour la Bodrog...

 

Cei fără mamă nu te lasă-n pace

Nici să adormi și te hulesc mereu,

O, Maică sfântă, lumea-ntreagă zace

Cu-atâtea legiuni în jurul meu!

........................................................

Voi, bârfitorilor, luați aminte,

Saul cel din urmă e pe drum,

Cine nu crede-n lacrimile sfinte

Ce picură din ochii ei acum?

Joi, 15 August 2024

-Adormirea Maicii Domnului-

 

Nu-i nimeni pe pământ să nu adoarmă...

 

Nu-i nimeni pe pământ să nu adoarmă!

A adormit Maria, Mama Lui,

Vă rog, prieteni, nu mai faceți larmă,

Dușmanii ei și astăzi sunt destui,

 

Dușmanii ei au fost dintotdeauna

Ce n-au crezut în Adevărul sfânt,

Fecioara-ntre fecioare este Una

Și a născut pe Fiul din Cuvânt!

 

Acolo-n ceruri, lângă El, ea plânge

Și lacrimile-i picură fierbinți,

Ca Mamă, sufletul rănit se frânge-

Vai de copiii fără de părinți,

 

Vai de părinții fără de copii!

Și stelele pe boltă se-nfioară,

Tu între noi de-a pururea să fii

Și Adormirea ta să nu ne doară!

...................................................

Pe-un pat de crini stă trupul ei-lumină!

În rugăciune gândul meu se sfarmă

Și sufletul poemului suspină-

Nu-i nimeni pe pământ să nu adoarmă...

 

Nicolae Nicoară-Horia