Doamne, scapă-mă...

 

„Eu sunt; nu vă temeți!”
Ev. Matei 14, 22-34

„Doamne, scapă-mă!” Îi spun și eu
Ca Petru când pe mare-ajuns la greu
A început atunci să se scufunde
Și Dumnezeu din ceruri îmi răspunde!

Pe vreme bună, dar și-ntotdeauna
El potolește vântul și furtuna,
Mereu te cheamă: „vino”, dintre vremi
De glasul Lui nicicând să nu te temi!

„Doamne, scapă-mă!” Îi spun și-acum,
Când îndoiala mi-a ieșit în drum,
De la Înviere ea nu mai există!
Dar nu mi-e fața niciodată tristă;

Chiar dacă-n viață nu ți se-arată,
De El să nu te îndoiești vreodată
Și mâna Lui spre tine stă întinsă
Din marea dragostei, cea necuprinsă...

Să nu-ți fie teamă...

Să nu-ţi fie teamă,
Doamne, ce cuvinte!
Le aud şi astăzi
Din acelaşi nor,
Cât mai stau sub vremuri
Şi de-acum-nainte
Voi rămâne pururi
În lumina lor.
Să nu-ţi fie teamă,
Ce poruncă-înaltă!
Obosit de Viaţă,
Răzimat ce Cer,
Precum nu i-e frică
Marmorei de daltă,
N-o să-mi fie pururi
Şi de-o fi să pier...

Nicolae Nicoară-Horia