Numele frumuseții...

 

De frumuseţea ta de ce te miri?

Prin ea coboară Cerul peste lume,

Nu eşti de vină tu de mă inspiri,

Nu e de vină ea că are nume!

 

Cu el în braţe mi se face Dor,

Numele tău, din toate câte sunt,

Cel mai bogat şi cel mai dătător

De pace şi de Dragoste-n cuvânt!

 

Eu ştiu că te-nfiori când mă citeşti,

Cum se înfioară vântul de pe liră,

Nu ştiu nici eu anume cine eşti

Şi ochii mei de ce mi te admiră.

 

Nu eşti de vină tu de mă inspiri,

Nu cerceta aceste legi divine,

De frumuseţea ta să nu te miri,

Nici să nu o întrebi de unde vine...

 

Fără cuvinte...

 

În fața frumuseții tale stând,

„Fără cuvinte!” Nu auzi oftând

Aerul ce-ți înfășoară chipul,

Precum clepsidra gândului nisipul?

 

Fără cuvinte! Totuși fără ele

Ar fi zadarnic și pustiu sub stele,

Fără cuvinte n-aș putea să scriu

Poemul meu în care mor de viu

 

În fiecare noapte care vine

Până se face ziuă lângă tine,

Cu zorii înviind, ce bucurie!

Fără cuvinte, niciodată fie

 

Mâna mea, neobosită încă,

Dragostea din tine, prea adâncă,

În care mă cobor și mă înalț

Ca prințul fără moarte din Bizanț...

 

Fără cuvinte n-am avea nici nume,

Sufletul meu de la început de lume

În fața frumuseții tale stând,

„Fără cuvinte!” Nu-l auzi oftând?

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Pictura: Ken Hamilton