Casa părintească...

 

Aici numai pustiu...

 

Mamă, mărul nostru mătăsos,

Lăsat de strajă-n fața casei tale

Nu știu ce ticăloase mâini l-au scos,

Sau l-au tăiat, de umbră nu mai are.

 

Iar de pe casă țiglele tot cad

Ca niște lacrimi de pământ străine

Și-n toată curtea noastră până-n gard

E numai părăsire și ruine.

 

Chiar nucul de pe coastă-ncremenit

Cu crengile-nnegrite-n vijelii

Parcă, plângând amar, m-a dojenit

Unde-ați plecat cu toții, măi copii?

 

De ce-ați lăsat pădurea de agăți

Să năpădească-n voie toată coasta

Iar voi v-ați risipit, prin alte părți

De parcă n-ați mai fi pe lumea asta?

 

Ori dacă mai veniți din când în când

Numai din drum ne mai priviți, în fugă,

Și-abia atunci, ca niște cruci, oftând

Vedeți cum ați lăsat să se distrugă

 

Tot ce-ntr-o vreme se părea că-i sfânt

Aici în curtea asta și în casă

Și-o să vă certe mama din mormânt

Că ne-ați vândut și parcă nu vă pasă

 

Nici că lipsește mărul de la prag,

Nici că se surpă streșina bătrână,

Nici că din tot ce-odată v-a fost drag

Aici, numai pustiu o să rămână!

18.11.2024

Dumitru Mălin

 

Casa părintească...

 

Stă gândul la poartă ca un năuc,

Dincolo de gard lumina doare,

Nu vinde Casa, banii ei se duc,

Sufletul Copilăriei nu-i de vânzare!

 

Nu vinde Casa, oricât de flămânzi

Frații de-aiurea vreau să o-mpartă,

Nu mai ai unde să te ascunzi,

Nici părinții din cer nu te iartă!

 

Casa părintească e ca o redută

În vreme de pace și de război,

Niciodată n-o vine și dacă-i vândută

Ia-o cu prețul întreit înapoi...

19 Noiembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Acasa mea părintească...

Pictura: Ioan Nicoară