Vino acasă, a murit tata...

 

-4 Noiembrie 1969-

Nu am fost niciodată prunc de bani-gata,

Patru Noiembrie, îmi aduc aminte:

„Vino acasă, a murit tata!”

Cum pot să uit acele cuvinte?

 

Prea puține lucruri știam despre moarte,

Nici „bătrânul” ce sunt nu le știe,

Eram plecat la școală „să-nvăț carte”

Și Cartea aceea însemna „meserie!”

 

Am urcat singur, treaptă cu treaptă,

„Să nu ne faci de rușine”, mereu

Îmi stăruie-n suflet porunca cea dreaptă

Și cât de-aproape sunt de Dumnezeu!

.............................................................

Păstrez și acum de atunci telegrama

Plină de lacrimi, ca stupul de-albine,

„Vino acasă” , îmi scria mama

Și parcă aud Copchilul cum vine...

4 Noiembrie 2024

Atunci când ai plecat de pe pământ,

Era noiembrie, copilărie, scrum,

Tată al meu, mă iartă dacă sunt

Mai bătrân ca dumneata de-acum!

 

Eram departe pe la „școli domnești”

Și-acolo-n amintiri, sărmana mamă,

Din crângul meu durut de Nicorești

Mi-a pus la poștă trista telegramă...

                   * * *

Mi-e sufletul din lut ca o răscoală,

Citesc și-acum cu lacrimi telegrama,

Eram copil, plecat la Brad, la școală:

„A murit tata. Vino acasă. Mama.”

 

Simțeam cum Cerul mă apasă greu,

Cu toată deznădejdea din cuvinte,

„Omul acela,” ierte-l Dumnezeu!

M-a strâns la pieptul lui ca un părinte...

 

Cum din Scripturi a lăcrimat Iisus,

Moartea când a vrut pe veci s-o sfarme,

Parcă-l aud și astăzi când mi-a spus:

„Nu plânge! N-a murit! El-tata, doarme!”

Nicolae Nicoară-Horia