Ochii Poeziei...

 

 

Te-am văzut azi-noapte și ce vis curat!

Se umpluse cerul nopții de lumină,

Te-am văzut azi-noapte cu adevărat,

Pentru toate, oare, ochii sunt de vină?

 

Dinspre dimineață, îmi aduc aminte,

Mă uitam cu sete în fântâna lor,

Ce vedeam acolo, nu mai am cuvinte,

Cum să strângi în brațe umbra unui dor?

 

Le simțeam văpaia plină de mister,

Se topea zăpada până sus pe creste,

Ochilor tăi, scumpii, doar atât le cer,

Nesfârșită-mi fie sfânta lor poveste...

 

Ochii tăi...

 

Se-aud cum cântă mierlele în crâng

Din dimineața versurilor mele,

Cu ce sunt eu de vină dacă plâng

Ochii tăi sub cerul plin cu stele?

 

Cu ei nu am nimic, e treaba lor

Și fericiți sunt cei ce știu să plângă,

E-n mine și-n cuvânt un fel de dor

Ce nu pot toate apele să-l stingă!

 

Citește-mă, citește-mă cât poți,

Când obosesc mai lasă-i să se culce

Până mă duc acasă printre moți

Să îmi ascund tăcerile sub cruce...

 

Aici și-acum, sub umărul meu stâng,

E cerul lor și-i plin de palpitații,

Cu ce sunt eu de vină dacă plâng

Ochii tăi? Așa sunt învățații...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Pictura: Ken Halilton