Nu-i
nicăieri în lume mai frumoasă
Precum e toamna, toamna mea de-Acasă,
Pe Dealul răzimat de veșnicie
Am scris acolo întâia poezie;
Plecase tata dincolo de stele,
Abia citise versurile mele,
Plecase tata, Doamne, dintre noi,
Îl tot aștept să vină înapoi,
S-a dus pe urmă și sărmana mamă
Cu văduvia strânsă în năframă
Și era toamnă când mi-a spus și ea-
„Ai de grijă, Nicule, de viața ta!”
Acolo, pe un Crâng de rai anume,
Părinții mei mi-au dat să port un nume,
Un nume poruncit de Dumnezeu
Și-l voi purta în umbra lor mereu
Ca pe o sfântă, vrednică merinde,
Ce liniște înaltă mă cuprinde!
Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă
Precum e toamna, toamna mea de-Acasă!
Și-atâtea amintiri de ea mă leagă,
Că îmi ajung o veșnicie întreagă!
Când va fi vremea-n cerul ei rotund
Aș vrea din nou copil să mă ascund...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu