Fiți cuvioși,
Precum a fost ea,
Parascheva
Aici pe pământ!
Dezbrăcați-vă de hainele
Voastre
Și îmbrăcați cu ele Aproapele,
Pe cel gol și flămând,
Cum se îmbracă în fiecare
Dimineață
Poezia,
Cuvânt cu cuvânt!
Lacrimile ei,
Picurând din icoană,
Credincioși
Sau atei,
Oricare sunt ei,
Să le vindece din suflet
Orișice rană!
De la primul,
Până la ultimul laș,
Recunoaște,
Luminează și astăzi la Iași
Sfintele-i moaște...
Unii, încă, vor să-i Condamne
Străbuna Credință,
Stropindu-i Adevărul
Cu noroi;
Deșartă să le fie în veci
Biruința!
Plâng ochii ei, Doamne,
Limpezește Vederea
Din noi!
Ce vremuri, Doamne...
Ce vremuri, Doamne, ne-au fost
date nouă,
Ne mușcă șarpele flămând din
soartă,
E împărțită omenirea-n două
Și pe Hristosul Tău vor să-l
împartă!
E Sărbătoare sfântă, pentru
unii,
Ceilalți batjocoresc aceste
moaște,
Umblă liberi peste tot nebunii
Și Anticristul astăzi
recunoaște!
Aceeași teamă zilnic ne
împarte,
Moartea stă la pândă-n
cotitură,
Semănători de amăgiri deșarte
Pământul, oare, cât vă mai
îndură?
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu