Mi-e
inima din piept ca o văpaie,
Îți
mulțumesc, Părinte, că exist,
Cât
de-abătut e Bunul Nicolae,
De
mult nu l-am văzut atât de trist!
Azi-noapte
Sfântul mi-a sosit în prag
Și
mi-a vorbit cu Dragoste firească:
Nu-i
Pace pe pământ, copile drag,
Nici
liniște în țara românească!
Eu
nimănuia nu îi sunt dușman,
Chiar
de mă simt acum ca un străin
Am
fost și vin în fiecare an
Trimis
de Maica Pruncului divin...
Vineri, 6 Decembrie 2024
Șapte sunt vocalele și
consoanele
Numelui tău-
NICOLAE!
Binecuvântat să fie
Cel ce ți-a spus întâia oară
Pe nume!
Numele acesta mi-a fost dat și
mie
Să-l port prin lume...
Vorbele, rostite atunci,
De la nașterea mea,
Îmi stăruie și astăzi în gând
Și nu le voi uita
Niciodată:
Fii bun întotdeauna,
Cucernic și blând
Și nu aștepta de la nimeni
Răsplată!
Poemului meu nu i-am pus
vreodată
Hotar;
Toate cuvintele
Pe care le-am primit,
Le-am dat și altora
În dar...
Singur omul nu știe
Dragostea și fericirea ce-i!
Din viața aceasta,
Câtă o am,
Le-am împărțit-o și semenilor
mei...
Gârbovit mi-e gândul, trupul,
nu mai ştiu,
Vindecă-mi-l, Doamne și îi dă
putere,
Limpede-i Auzul cerului când
scriu
Şi-i ascult porunca dintru
Înviere.
Simt cum mă cuprinde în întreg
cuvântul,
Dacă port povara unui nume
sfânt
Până când mă duce peste lume
vântul
Iartă-mi amăgirea prafului ce
sunt.
El, cel milostivul, era drept
şi bun,
Darul lui să fie cel întru
ființă,
Eu acestui nume vrednic, mă
suspun
Şi respect botezul dat spre
folosinţă.
Fericit mi-e gândul, de nimic
nu-i pasă,
Și mi-e Poezia ca un roi
de-albine,
Azi nicio tristețe nu mă mai
apasă,
Pe Moș Nicolae îl aud cum
vine...
Cititor de gânduri...
Cititor de gânduri, Nicolae,
Cu Alfabetul dragostei în
mâini,
Așa mi-au spus acolo în copaie
Când mă scăldau părinții mei
români.
Maghiari de ar fi fost ori
nemți, totuna,
Porunca lor era atât de clară,
Tot neamul să-l iubești
întotdeauna,
Pe cel de-aici, pe cel de
dinafară
Și toată viața, din puținul
tău,
Să o împarți egal, fără
cruțare,
Sărac de ești, să nu îți pară
rău,
Ce fericit e cel ce dă și are!
Cuvintelor ce ies din gura ta
Să nu le poruncești nicicând
să tacă...
Nici nu mai știu de dincolo de
stea
Moș Nicolae vine-acum ori
pleacă?
Aș vrea să-mi lumineze iar în
pag,
Când toată zarea-i plină de
colinde,
Eu l-am iubit nespus și mi-a
fost drag,
El, Moșul, dăruiește și nu
vinde!
Nicolae Nicoară-Horia
SFÂNTUL IERARH NICOLAE
S-a născut în localitatea
Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III lea. Participă în
calitate de episcop la primul sinod ecumenic ținut la Niceea în anul 325.
Sinodul a condamnat erezia lui
Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu
puteri supranaturale.
La acest Sinod este recunoscut
drept un mare apărător al ortodoxiei. Atât de puternic a argumentat Nicolae și
atât de încăpățânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptura care se putea
face în Biserică, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul
Sinodului.
De la palma Sfântului Nicolae
a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o joardă
în semn de avertisment.
A dăruit mult săracilor, a
liniștit pe întristați, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând
lumii slava Tatălui ceresc.
Moare în anul 340, iar din
anul 1087, moaștele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.
Nicolae este unul dintre
numele personale cele mai îndrăgite și mai răspândite.
El este format din cuvintele
grecești: nike - victorie, biruință și laos- popor, și are înțelesul de
"om ce face parte dintr-un popor victorios".
Sărbătoarea lui are și numele
de Sân Nicoară, o posibilă derivație din "Sanctus Nicolaus".
Peste 800.000 de români își
sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae.
Din totalul persoanelor care
poartă aceste nume, aproape 538.500 sunt bărbați (Nicolae, Niculai, Nicușor,
Niculae, Nicu, Nicula, Nicoară), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta,
Niculina, Neculița, Nicolina, Nicola)".
LA MULȚI ANI! tuturor
purtătorilor de nume!
Sursa: Creștin Ortodox/
Viețile Sfinților
N.B..
Se spune că o familie săracă
avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o
viaţă "uşoară" ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul
Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând,
punându-le la fereastră câte o pungă cu bani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu