Doamne, ce cuvânt era atunci,
O unică și sfântă Sărbătoare!
Cu Râul, ca un mire dintre
stânci
Și malurile pline de fecioare!
Ce târguială dulce! Oameni
buni,
De Târgul povestit să aveți grijă,
Avem acum tot mai puțini
străbuni
Și vremea de afară-i ca o
schijă,
De parcă-i vremea Vremii de apoi
Și „piețele” de vânzători sunt
pline,
Se „târguiesc” mai marii
pentru noi,
Fecioarele-au plecat prin zări străine...
Vineri, 17 Iulie 2026
Ne pregătim de Târgul din
poveste,
Din tot ce construim și
dărâmăm,
Din tot ce-a fost, din ceea ce
mai este
Ce-o să mai vindem, ce-o să
cumpărăm?
Pe creste brazii sunt cuprinși
de boală,
Până mai sunt veniți să îi
vedeți,
Lada de zestre e aproape
goală,
Ce-a mai rămas în ea mai are
preț?
Departe sunt acum, nu mă voi
duce,
Nu poți să faci în viață tot
ce vrei!
Voi, moții mei, urcați încet
spre cruce
Și Iancu-i supărat în umbra
ei...
Vă-nvrednicească din înalt
lumina,
Să nu vă mai apese niciun nor,
La Târgul de pe Muntele Găina
Vă fie răsăritul plin de dor.
Cu sufletul voi fi cu voi
mereu,
Să vă rugați acolo în tăcere,
Aproape de-adevăr, de
Dumnezeu,
Să vă mai dea răbdare și
putere!
* * *
Simt câteodată, Doamne, pașii
mei
Atâta de ciudați și de ușori,
Îmi pare că pășesc aici cu ei
Cum calcă dimineața peste
nori...
Mi-e teamă, dar, să nu
strivesc lumina
Din Gândul ce mă poartă până
sus,
Acolo lângă Cruce, pe Găina,
În Rugăciunea ce o am de spus
Și într-un fluier cu durerea
spartă
Să-l întâlnesc pe IANCU, iar
și iar,
Câtă Iubire oare îi mai poartă
Unicul Dor legat pe sub
șerpar?
Acolo sunt! În jur doar iarbă
arsă
Și brazii murmurând în sinea
lor-
Copchilul Avrămuț e dus Acasă,
Se naște iar la Vidra în
pridvor...
Sunt fericit, precum e o
poveste-
„Hai la cireșe negre și
amare!”
Se-aud cum strigă Moții lui pe
creste
Și tulnicele ard în
depărtare...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu