duminică, iulie 21, 2019

Târgul...





Duminică, 21 Iulie 2019

Nu moare Târgul, nu vă fie teamă,
Oricât încearcă unii în, zadar,
Și tulnicul și Muntele vă cheamă
Lângă Povestea lor fără hotar...

Chiar dacă tot mai rari sunt „târgoveții”
Și tot mai goale lăzile de zestre,
Cine să-i pună frâie dimineții
Când soarele răsare sus pe creste?

Astăzi Găina-i plină de-ndoieli
Și Iuda parcă e tot mai flămând,
Pe lume, știu, sunt alte „târguieli,”
Sărmană Țară, nu vezi cum te vând

Din tot ce ești, bucată cu bucată?
Dar Dumnezeu e viu acolo sus
Și n-o să fie-n veci...„a fost odată”
Povestea ta, cea prea târziu de spus...

Nicolae Nicoară-Horia



Niciun comentariu: