Nu sunt de ajuns cuvintele...

Duminică, 13 Septembrie 2020

-Restituiri-

Nu sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile Moţilor nu-s!
Astăzi coboară în lut osemintele,
Sufletul se uită la noi de sus...

El ne ştie pe fiecare în parte
Cât suntem de români şi de buni,
Ce Dor ne adună, ce gând ne desparte
De Tricolorul dintre goruni...

Câmpiile Blajului, Târnavele gem,
Arieşul tău, Iancule-Avrame, e viu,
Astăzi din cerul acestui Poem
Cineva-mi spune: încă nu e târziu

Până mai este din Vis o fărâmă,
Până mai ard cucuruzii în brazi,
Până cad lacrimi şi stele-n ţărână,
Înseamnă că Ochiul acela e treaz!

Şi-acelora care-ţi aduc osanale
Cu Numele tău lăudându-se-apoi,
Să le ieşi, Bunule, noaptea în cale
Şi tot Adevărul să ţi-l iei înapoi!

Nu îmi sunt de ajuns cuvintele
Şi nici tăcerile voastre nu-s!
În pământ se întorc osemintele,
Sufletul Iancului e tot mai sus...

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă...

Nici nu mai știu ce aș putea să-ți spun,

Iancule-Avram cu sufletul sub brumă,

Din Dragoste de neam cel mai nebun,

Ia-mă cu tine, Bunule și du-mă

În locul unde supărare nu-i

Și niciun vânzător de neam pe-aproape,

Prin Țara mea, tot mai a nimănui,

Îmi port zadarnic Dorul tău sub pleoape,

Din Testamentul scris atunci cu jale

Pe-o margine de Râu, acolo-n Munți,

Când pașii tăi se tulbură pe cale

De jalea și durerea celor mulți...

Viața asta parcă mi-e postumă,

În lutul meu tristețile tot scurmă,

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă,

Aici să nu-mi rămână nicio urmă...

Tu iartă-mi răzvrătitul meu tumult,

Sunt supărat și eu, ca fiecare,

Poate câteodată și mai mult,

Și amorțirea neamului mă doare!

Potrivnice ne sunt aceste vremi,

Nădejde de-ndreptare astăzi nu e,

Tot stând cu mâna-ntinsă la Câmpeni

Până și bronzul geme din statuie...

În fiecare an te prohodim...

E gol mormântul tău din țintirim

Și cucuveaua împrejur tot țipă,

În fiecare an te prohodim,

Alții ar vrea în fiecare clipă!

Dușmanii, știu, te ocărăsc oricum

Când toată truda lor e în zadar,

Iancule-Avram, la tine vin acum

Să-mi spovedesc întregul meu amar;

Astăzi în țară-i vreme de furtună,

Pumnul încleștat în vis mă doare,

„Nu-i bună rânduiala”, nu e bună,

Și Moțul „năcăjit” încă nu are

„Academie”, după cum ai spus

În Testamentul tău cu-atâta jale,

Tribunii de atunci și ei s-au dus

Și-n urma lor nu-i nimenea pe cale,

Nici Dorul tău de-a pururi să-l ajungă,

Tresaltă Arieșul val cu val,

La Țebea plânge clopotul în dungă

Și fluierul se tânguie-n Ardeal...

Nicolae Nicoară-Horia