Suntem întotdeauna amândoi,
De-atunci și până-n cea din urmă clipă,
Suflete-al meu, te simt ca pe-un șuvoi,
Dumnezeiasca, scumpa mea risipă,
Cum îmi cuprinzi tăcerea și cuvântul,
Întreaga ființă întru care ești,
Între noi ce sfânt e Legământul,
Poemul meu, ce zilnic mă citești!
Slăvit să fie pururea momentul,
În care mi-ai fost dat de Cel de Sus!
E Anul Nou, precum e Testamentul
Și cred în tine, Adevăr nespus.
Suntem întotdeauna împreună,
Iertată-mi fie surda întrebare
Din pulberea uitării când m-adună:
Fără suflet ce m-aș face oare?
1 Ianuarie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu