Întotdeauna mi-ai fost dragă,
Cum drag e norului de vânt,
De tine Aerul mă leagă
Ca literele de cuvânt!
Vai, câte umilințe-ndură
Cea mai deplină-ntre femei,
Ce jalnică-i orice făptură
Care n-o poartă-n gândul ei!
Fecioară, Maică Născătoare
În veci a Pruncului divin,
Dragostea mea nepieritoare,
Altar la care mă închin!
Stau brațele să mi te strângă,
Femeie, Evă, nume drag
Și Dumnezeu în partea stângă
Te-a pus bărbatului drept steag
Și-acolo locul tău să fie,
Oriunde ești, în orice zare!
Slăvită fii, lumină vie,
Ce-i Omul fără tine, oare?
Miercuri, 8 Martie 2023
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu