E ziua dinaintea Bunei
Vestiri!
Tresaltă cuvântul de bucurie
în pântecul inimii mele,
pentru tine, Marie,
cea de aici
și de dincolo de stele!
Auzind
Glasul Îngerului
tu ai crezut
în ea,
în Vestea aceea,
dintre toate
cea mai deplină,
când femeia
din numele
tău
s-a umplut de lumină...
„Vei naște fiu
și vei chema numele lui
Iisus”
din sufletul tău
de Fecioară!
„Vestea” întotdeauna vine
de sus
și poezia
de-acolo coboară...
Înverzește de dragoste pădurea de-acasă,
Cât de mult i-am iubit primăvara din crâng
Și iarba aceea, cu Dorul de coasă,
În brazde prelungi să o strâng!
Pe dealuri pașii mei risipiți mă adună,
Văzduhul întreg e-atât de flămând!
Pe Copilul de-atunci, cu mieii-mpreună,
Îl aud cum îmi zburdă prin gând...
Mama frământă aluat pentru mâine
Cu mâinile ei, ca o boare subțire,
Doamne, ce sfânt e mirosul de pâine
Și cât de aproape e Buna Vestire!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu