Mi-e sufletul când vă scriu ca
un miel
Vinovat în fața celor zece
porunci,
Mi-am adus astăzi aminte de
el,
De cutremurul cel groaznic
de-atunci...
Pământule, vai, cât de
vremelnic ne ești
Cu toate bucuriile și
tristețile tale!
De cutremurul Tău, Doamne, să
ne ferești
Oriunde suntem în viață pe vale!
Dă-ne liniștea sfântă dintre
cuvinte,
Din Postul cel Mare, merinde
pe drum,
Clipa aceea mai amân-o,
Părinte,
Catapeteasma din templu e
întreagă acum.
Câte vederi ni se-arată din
Apocalipsă!
Plăpânda noastră, pământeasca
fire,
De prea multe în viață duce
lipsă,
De respectul aproapelui și de
iubire...
***
Ia-le, Doamne, răilor,
cuvântul,
Dă-le, dar, cutremurul din
Duh,
Dacă o fi să ne scufunzi
Pământul,
Să ne rămână Dorul în Văzduh!
Iartă-mă dacă-n această noapte
Am dormit atâta de puţin
Şi-am ascultat de vorbele
deşarte,
Lasă-mă de Tine să mă ţin!
Mai jos decât mă ştiu, unde să
cad,
Sunt Om şi eu, supus Aici
greşelii,
Ce-o fi acolo, dedesupt de
iad?
Iartă-mi, Doamne,
cumpăna-ndoielii...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu